Israel şi gruparea Hamas au convenit asupra unui nou armistiţiu de trei zile
Embed:
Israelul şi gruparea Hamas au convenit asupra unui nou armistiţiu în Fâşia Gaza. Acordul de pace, cu o durată de trei zile, a fost propus de către autorităţile egiptene, care şi-au asumat rolul de mediator al conflictului. Între timp, noi explozii s-au produs în Fâşia Gaza.
Armistiţiul va intra în vigoare la ora 23.00, ora locală a Moldovei. Anterior, reprezentanţii palestinieni, care cer ridicarea blocadei instituite Fâşiei Gaza, au anunţat că se vor retrage de la masa negocierilor pentru că nu le sunt îndeplinite solicitările.
Cel puţin nouă palestinieni au murit în raidurile israeliene din ultimele 24 de ore. Numărul victimelor a ajuns la aproape 1.970.