Israelul a închis oraşul ultraortodocşilor rebeli
Autorităţile au fost nevoite să închidă literalmente un oraş ultraortodox din Israel devenit unul dintre focarele epidemice ale ţării după locuitorii săi nu s-au lăsat convinşi să respecte măsurile de distanţare socială impuse de autorităţi.
Oraşul Bnei Brak, din apropiere de Tel Aviv, are 200.000 de locuitori şi este al doilea după Ierusalim ca număr de cazuri, iar acest număr ar putea creşte vertiginos ţinând cont de faptul că abia în urmă cu câteva zile circa o sută de oameni a participat la înmormântarea unui rabin.
Bnei Brak, unde locuitorii trăiesc în majoritate fără acces la tehnologie, şi chiar televizor, o viaţă suspendată în timp, petrecută în rugăciune, este intens circulat, fiind o zonă de conexiune cu oraşele vecine foarte tranzitată.
Cum ştirile despre epidemie au ajuns mai greu la comunităţile ultraordoxe, care din motive religioase au acces limitat la internet şi reţele sociale, numai apelul autorităţilor la rabini le-au determinat să înţeleagă că situaţia este una destul de serioasă.
Familiile numeroase locuiesc împreună în spaţii mici, iar în cartierele aglomerate viaţa lor a continuat aproape fără a fi conectată cu restul ţării îngrijorate de epidemie. Însuşi Yaakov Litzman, ministrul israelian al sănătăţii, de asemenea ultraordox, a fost depistat pozitiv după ce, încălcând restricţiile, ar fi participat la o rugăciune comună, stârnind revoltă în Israel.
Oficialii sanitari cred că circa 40% din comunitate ar putea fi infectată, în condiţiile în care adunările religioase şi celebrările, inclusiv nunţile au continuat să aibă loc în pofida interdicţiilor instituite în Israel. şi anume trebuie să rămână în preajma locuinţelor, adunările publice nu sunt permise, iar cei care trebuie să iasă trebuie să poarte mască sau să-şi acopere faţa cu o eşarfă.
Însă în oraşul ultraortodox de acum închis armata va fi cea responsabilă de aprovizionarea locuitorilor, care nu vor mai avea voie să iasă din case, cu alimente şi mese, şi să le ofere cele necesare pentru Paştele care se apropie, scrie adevarul.ro
Astfel Bnei Brak a fost decretată „zonă restricţionată” la o şedinţă de cabinet care a avut loc joi seara. Poliţia a pus cordoane în jurul oraşului pentru a reduce intrările şi ieşirile din oraş. locuitorii nu vor mai putea părăsi oraşul decât în circumstanţe excepţionale. Doar rezidenţii mai sunt primiţi, ca şi forţele de ordine, lucrătorii esenţiali şi jurnaliştii.
Circa 4.500 de persoane de peste 80 de ani vor fi evacuate în primă instanţă din oraş şi carantinate în hoteluri destinate doar lor, ca apoi să fie evacuate şi persoanele de până la 55 de ani confirmate pozitiv. Brigada de elită a Forţelor de apărare israeliene a fost istoric chemată să se alăture celor 1.000 de poliţişti locali pentru impunerea ordinii într-un oraş scăpat de sub control devenit bombă epidemică gata să explodeze..
Israelul are peste 7.000 de cazuri confirmate şi 37 de decese.