Israelul anulează acordul cu ONU privind migranţii africani
FOTO: news.ro
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat marţi anularea acordului cu ONU care prevedea reglementarea situaţiei a circa 16.000 de migranţi africani aflaţi în Israel şi reinstalarea unui număr similar în ţări occidentale, scrie agerpres.ro.
''După ce am ascultat cu atenţie numeroase remarci despre acest acord, am examinat avantajele şi inconvenientele şi am decis anularea acordului'', a afirmat Netanyahu într-un comunicat al biroului său.
''În pofida dificilelor restricţii juridice şi internaţionale, care sunt în creştere, vom continua munca cu hotărâre pentru a epuiza toate opţiunile disponibile în vederea înlăturării intruşilor. În acelaşi timp, vom căuta soluţii suplimentare'', a adăugat şeful executivului israelian.
Organizaţiile anti-imigranţi şi politicieni din partidul lui Benjamin Netanyahu au criticat acordul, care ar fi pus capăt unei perioade de peste un deceniu de incertitudine pentru majoritatea solicitanţilor de azil în Israel.
Recurgând la detenţii şi deduceri salariale, guvernul israelian a sporit treptat presiunile asupra migranţilor africani pentru ca ei să părăsească Israelul.
Şeful executivului israelian anunţase luni seară că suspendă acordul cu Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) privind transferul unor migranţi africani din Israel în mai multe state dezvoltate, la numai câteva ore după ce a făcut cunoscută înţelegerea.
Planul iniţial viza mii de sudanezi şi eritreeni, pe care Israelul recunoştea că nu-i poate trimite în ţările de origine fără a le pune viaţa în pericol. De aceea, se prevedea trimiterea lor în state-terţe, fără a se preciza însă numele acestora.
Guvernul israelian intenţiona să le acorde migranţilor termen până la începutul lui aprilie să opteze între a pleca sau a fi încarceraţi pe termen neprecizat.

- Premierul israelian, internat de urgență în spital. Care este cauza
- PUBLIKA WORLD: Sute de credincioși s-au adunat la Biserica Sfântului Mormânt din Israel pentru a participa la slujba din Joia Mare (VIDEO)
- Violenţe la graniţa dintre Israel şi Fâşia Gaza: Cel puţin 8 palestinieni au murit şi alţi 350 au fost răniţi