"Israelul este pregătit pentru orice acţiune privind situaţia din Siria"
Israelul este pregătit pentru orice acţiune în ceea ce priveşte situaţia din Siria. Declaraţia aparţine premierului israelian, Benjamin Netanyahu, care a adăugat că evenimentele din ţara vecină sunt monitorizate îndeaproape. Între timp, în Siria se duc lupte grele între rebeli şi forţele regimului Assad.
"Monitorizăm îndeaproape ce se întâmplă în Siria şi suntem pregătiţi pentru evenimentele care ar putea urma", a declarat premierul Israelului Benjamin Netanyahu.
Declaraţia premierului israelian vine la o zi după ce ministrul Apărării din această ţară a subliniat că Israelul este pregătit pentru o intervenţie militară în Siria. Şi asta, în cazul în care regimul de la Damasc va furniza rachete sau arme chimice Hezbollah.
În trecut, această grupare teroristă a primit sprijin financiar din partea Siriei şi Iran, lansând mai multe rachete cu rază scurtă de acţiune asupra Israelului, în timpul ofensivei din 2006. Între timp, în Siria violenţele nu contenesc. Noaptea trecută, cel puţin 90 de oameni au fost ucişi de forţele regimului Assad.
Lupte grele s-au dus în capitala ţării, Damasc, şi în oraşul Aleppo. Militarii i-au bombardat din aer şi de la sol pe rebelii sirieni, care, în cele din urmă, s-au retras din mai multe cartiere din Damasc. Luptele continuă şi în prezent.
Totodată, activiştii pentru drepturile omului din această ţară, au anunţat un nou bilanţ al revoltelor. Peste 19.000 de oameni au decedat, de la începutul conflictului armat din martie 2011.