Israelul intenţionează să anexeze coloniile evreieşti din Cisiordania
Israelul intenţionează să anexeze coloniile evreieşti din Cisiordania. Despre acest lucru a anunţat premierul Benjamin Netanyahu, în cadrul unui interviu pentru un post de televiziune. Dar liderul de la Tel Aviv va putea face acest lucru doar dacă va câştiga alegerile parlamentare din 9 aprilie.
"Mă întrebaţi dacă vom trece la nivelul următor. Răspunsul este da, vom trece la nivelul următor. Voi extinde suveranitatea Israelului în Cisiordania", a spus BENJAMIN NETANYAHU, premierul Israelului.
Liderii palestinieni au reacţionat imediat după declaraţia premierului Netanyahu. Saeb Erekat, negociatorul-şef palestinian şi un apropiat al preşedintelui Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a declarat că Israelul trebuie pedepsit pentru încălcarea dreptului internaţional.
"Comunitatea internațională nu poate continua să trateze Israelul ca pe o țară mai presus de legile umane. Anunţul acesta aruncă întreaga regiune în ciclul violenţei, contra-violenței și al haosului. Iar acest om, domnul Netanyahu, ar trebui să fie tras la răspundere", a spus SAEB EREKAT, negociator-şef palestinian.
Coloniile israeliene din Cisiordania, inclusiv în zona de est a Ierusalimului, sunt ilegale conform legislaţiei internaţionale şi reprezintă obstacole majore în calea păcii între Israel şi palestinieni. Aproximativ 400.000 de israelieni locuiesc în aceste colonii din Cisiordania, cărora li se adaugă încă 212.000 în Ierusalimul de Est, potrivit datelor ONU.
- Uniunea Europeană nu recunoaşte suveranitatea Israelului asupra Platoului Golan
- Escrocherie la nivel înalt. Foloseau numele unui ministru francez şi cereau MILIOANE DE EURO
- Polimer creat din bacterii. Cercetători israelieni au obţinut plastic BIODEGRADABIL
- PREMIERĂ: Israelul va efectua aselenizarea cu o navetă spaţială privată (VIDEO)