Istoria leului moldovenesc AFLĂ DETALII
Cel mai important pas pe care l-a făcut Banca Naţională a Moldovei a fost introducerea în circulaţie, în 1993, a monedei naţionale leul moldovenesc. De atunci şi până în prezent, bancnotele moldoveneşti au semnătura fostului guvernator al BNM şi actualul şef al băncii.
Leul moldovenesc a apărut pentru prima dată pe 29 noiembrie 1993 şi a înlocuit "cuponul", care, la rândul său, a fost pus în circulaţie în 1992 în locul rublei sovietice. Potrivit datelor Băncii Naţionale, pe 29 noiembrie 1993, un dolar valora 3 lei şi 85 de bani. În luna aprilie 1994 a fost emisă pentru prima dată bancnota cu valoarea nominală de 5 lei, iar o lună mai târziu au fost puse în circulaţie bancnotele de 10 lei şi 50 de lei. În septembrie 1995 au apărut bancnotele de 100 şi de 200 de lei.
Abia peste patru ani, în 1999, au fost emise şi cele de 500 de lei. Cea mai recentă bancnotă pusă în circulaţie este cea de 1.000 de lei, tipărită în octombrie 2003. Pe 27 septembrie 2010 BNM a pus în circulaţie noi bancnote de unu şi 20 de lei, care au aceleaşi dimensiuni, culori şi elemente de securitate, ca precedentele. Singura deosebire este semnătura guvernatorului. Atunci, pentru prima dată în istoria monedei naţionale, pe bancnote a fost schimbată semnătura emitentului.
Banca Naţională a Republicii Moldova deţine dreptul exclusiv la emisia monetară, iar aceasta se efectuează conform deciziei Parlamentului.