Istoria Mănăstirii Curchi: de la un modest schit din lemn, la un remarcabil centru cultural şi religios din Moldova
Embed:
Mănăstirea Curchi, lăcaş care de două secole şi jumătate este un izvor de credinţă, în prezent a ajuns un remarcabil centru cultural şi religios din Moldova. Situată în inima codrilor Orheiului, Mănăstirea Curchi a rezistat provocărilor timpului şi a devenit, odată cu trecerea anilor, o importantă perlă a arhitecturii basarabene. Restaurat în totalitate, lăcaşul sfânt atrage aproape o mie de vizitatori în fiecare zi.
De la un modest schit din lemn, Curchi şi-a transformat în timp teritoriul într-un impunător complex monahal cu cinci biserici în care slujesc 36 de călugări. Însă istoria a fost dură cu acest loc. În perioada comunismului călugării au fost izgoniți, numeroase icoane au fost distruse, la fel şi literatura religioasă. Rămas fără stăpân, pe acest pământ s-a aflat un spital de psihiatrie.
"Am avut frate care s-a lecuit aici şi apoi a venit acasă. Locul acesta nu era mănăstire.Erau căsuţe mici pentru bolnavi. De atunci nu am mai fost", a comunicat o femeie.
"Am fost de mulţi ani în urmă, vreo 15 sau mai mult. Erau clădiri de pe timpul nemţilor şi stăteau bolnavi. Într-un loc aici se cocea pâine dedesubt", a mai adăugat aceasta.
Fiind ruinat şi aproape distrus, locul sfânt a reuşit să reînvie, după ce conducerea a fost încredințată părintelui Siluan, actualul stareț al mănăstirii Curchi și episcop de Orhei.
"Oameni cu dragoste faţă de ţară s-au implicat şi au făcut din Curchi un juvaier aşa cum ne place nouă să numim mănăstirea Curchi - perla ortodoxiei moldave. Şi iată că această perlă a fost posibilă realizarea ei a fost posibilă cu implicarea oamenilor de bună credinţă şi unul dintre ei fiind domnul Vlad Plahotniuc", a declarat Episcopul de Orhei şi stareţul mănăstirii, Siluan.
Au fost restaurate cele cinci biserici şi teritoriul mănăstirii, fără a altera vechiul suflu al lăcaşului. Un exemplu este şi Stăreţia, care s-a păstrat în proporţie de 90 la sută.
"Am putut păstra coloanele şi balconul acesta de lemn, un balcon original, deoarece la balconul acesta în data de opt septembrie 1943 a vorbit Regele Mihai mulţimii, care era adunată în curtea mănăstirii", a spus părintele Iova, blagocinul mănăstirii.
Însă mândria acestui loc este Catedrala Naşterii Maicii Domnului. Culorile aprinse, liniile şi formele neobişnuite, încununează acest teritoriu.
"Este interesantă această biserică pentru că are o lungime de 33 de metri, are o înălţime pe interior de 33 de metri, anii mântuitorului Hristos. La baza cupolului mare are o circumferința de 33 de metri. Are patru arcade, simbolul credinţei şi iarăşi fiecare arcadă are 33 de metri", a mai adăugat blagocinul.
Toate aceste detalii fac din Mănăstirea Curchi unul dintre cele mai vizitate locuri din Moldova.
"Este un loc pitoresc, un loc extraordinar de frumos de aceea şi este vizitată în fiecare an de mii de turişti care vin să vadă această bijuterie aş spune. Totdeauna ne-am mândrit cu această instituţie", a spus Ion Ştefârţa, fost preşedinte al raionului Orhei.
"E frumos cum e așezată şi toată verdeața asta, e frumos", a declarat un enoriaş.
Pentru restaurarea mănăstirii s-au cheltuit peste 100 de milioane de lei. Mănăstirea Curchi figurează pe lista monumentelor de arhitectură introduse în patrimoniul UNESCO.

arhitectură, Episcopul Siluan, Mănăstirea Curchi, Orhei, UNESCO, Vlad Plahotniuctoate TAG-urile
Social
Social
- Vlad Plahotniuc a fost colindat la Târgul de Crăciun din Capitală. Ce s-a întâmplat cu colindătorul (VIDEO)
- Mesajul președintelui PDM, Vlad Plahotniuc, pentru toţi cetăţenii moldoveni cu ocazia Anului Nou
- NICIO CAMPANIE FĂRĂ MIHAILOV: Săptămâna trecută interpretul a fost invitat de Ilan Şor, la Orhei
- Vlad Plahotniuc, candidat oficial pentru fotoliul de deputat în circumscripţia uninominală cu numărul 17, din Nisporeni
- Slujbă de Crăciun la Mănăstirea Curchi. Enoriaşii s-au împărtăşit, iar copiii au primit daruri