Istoria RENAŞTE la Căuşeni! Arheologii au descoperit oseminte din timpurile Imperiului Otoman (FOTO)
Descoperire excepţională pentru arheologia ţării noastre. Un apeduct din secolul XVI, şapte morminte, dar și temelia unei clopotnițe au fost găsite de arheologi pe teritoriul Bisericii "Adormirea Maicii Domnului" din Căușeni. Descoperirile au început după ce acum două săptămâni Ministerul Culturii în comun cu Ambasada SUA în Republica Moldova au lansat proiectul de restaurare a lăcaşului sfânt.
În mormintele descoperite pe teritoriul bisericii se aflau osămintele a şapte oameni, printre care şi copii. Urmează a fi determinată vârsta acestor schelete.
"Ce mai este interesant că pentru perioada medievală, aceste morminte sau defuncţii aveau în mână sau pe piept, sau pe ochi monede. În cazul de faţă aveau în mâna stângă monede, în ceea ce priveşte aici şi în mormântul de sus", a declarat cercetătorul ştiinţific de la Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Mariana Vasilache-Curoşu.
Apeductul descoperit, se presupune că ar data încă din timpurile Imperiului Otoman și că aproviziona lăcaşul cu apă.
Tot în timpul săpăturilor a fost găsită şi fundaţia pridvorului bisericii, despre care cercetătorii bănuiau doar că ar fi existat aici. Arheologii speră că vor găsi şi locul clopotniţei.
"Sunt importante prin faptul că noi am descoperit elemente noi arhitecturale despre care nu se cunoştea sau doar se bănuia că ar putea să existe şi aceasta întregeşte într-un fel istoria acestui important edificiu de cult", a declarat şef sector arheologie la Muzeul Naţional de Istorie, Ion Tentiuc.
Locuitorii oraşului Căuşeni sunt impresionaţi de descoperirile arheologilor.
Biserica are o istorie zbuciumată, aceasta a fost pângărită de tatari şi batjocorită în anii ateismului de comunişti.
Restaurarea lăcaşului care datează din secolul al XVII-lea, este susţinută de Fondul Ambasadorilor SUA pentru Conservare Culturală.
- ATAC CU CUŢITUL la o biserică! Poliţiştii au reţinut suspectul principal
- Descoperire uluitoare despre oamenii cu ochi albaştri
- DESCOPERIRE EXPLOZIVĂ! Ce au găsit poliţiştii într-o pădure din raionul Anenii Noi
- DESCOPERIRE EXPLOZIVĂ la Ternovka! Mai mulţi muncitori au trăit ŞOCUL VIEŢII
- O biserică din Căuşeni îşi va recăpăta splendoarea de altădată. Monumentul arhitectural va fi RESTAURAT
- Descoperire fără precedent! Arheologii au găsit marijuana în morminte vechi de mii de ani