Istoricii au ajuns la CSJ. Vor să excludă Istoria Românilor din programa şcolară
Reprezentanţii Asociaţiei Istoricilor şi Politologilor PRO-Moldova intenţionează să atace în judecată ordinul Ministerului Educaţiei privind introducerea în programele şcolare a obiectului “Istoria românilor”. Ei vor depune, astăzi, o cerere în acest sens la Curtea Supremă de Justiţie.
Actul prin care disciplina şcolară "Istoria" a fost redenumită în "Istoria Românilor şi Universală" a fost emis de către ministrul Educaţiei, în luna martie a acestui an. Decizia lui Mihail Şleahtiţchi a stârnit, însă, nemulţumirea unor forţe politice, dar şi a şefului său, Vlad Filat. Chiar şi aşa, Şleahtiţchi declara atunci că nu renunţă la ideea studierii, din nou, în şcoli a obiectului "Istoria Românilor".
Patru luni mai târziu, Mihail Şleahtiţchi a fost demis din funcţia de ministru al Educaţiei. Maia Sandu care a ocupat ulterior acest portofoliu nu a anulat nici până în prezent decizia de studiere în şcoli a materiei "Istoria Românilor".
Includerea în curicula şcolară a acestui obiect de studiu este una din reformele Ministerului Educaţiei care a provocat controverse în societate.
Obiectul a fost introdus în şcolile din Moldova în 1990. Ulterior, în 2002, Guvernul comunist a decis revenirea la Istoria Moldovei, fapt care a generat proteste. Ministerul Educaţiei a aplicat, totuşi, un proiect pilot în aproape 100 de şcoli.
Astfel, pe 1 septembrie 2006, cursul de istorie integrată a fost impus la nivelul întregii ţări. În 2009, Istoria Românilor a revenit în şcoli.
- Comisia pentru studierea regimului comunist a fost creată doar pentru a interzice prin lege PCRM, afirmă preşedintele Asociaţiei Istoricilor "Pro Moldova", Sergiu Nazaria
- PSD împotriva Istoriei Românilor: Statul moldovenesc a fost constituit mai devreme, decât cel românesc
- Probleme din cauza Istoriei. Ministerul Educaţiei acţionat în judecată VIDEO