Italia a depășit China la numărul deceselor provocate de noul coronavirus
Italia a ajuns nu doar epicentrul COVID-19, dar și țara cu cele mai multe decese înregistrate - 3405. Astfel, peninsula apenină a depăşit China după numărul de morţi, ţara unde a izbucnit focarul şi care rămâne în urmă cu aproape 200 de morţi.
Virusul a fost adus în Italia încă în 31 ianuarie, de doi turiști asiatici. Tot atunci a fost decretată stare de urgență și suspendate zborurile spre și dinspre China. O săptămână mai târziu, infecţia a fost adusă şi de un italian, venit din Wuhan, pe atunci epicentrul COVID-19. Toți trei au fost internați și nimeni nu a manifestat panică până la mijlocul lunii februarie, când au fost confirmate 16 cazuri noi de îmbolnăviri, iar în a treia săptămâna a lui februarie - încă 60 de cazuri. În 22 februarie s-a înregistrat și primul deces provocat de coronavirusul de tip nou.
Pe măsură ce timpul trecea, numărul bolnavilor creștea alarmant, italienii au început să se streseze și au luat cu asalt magazinele pentru a-și face provizii alimentare, inclusiv măști sanitare.
Deși a fost emisă stare de urgență, autoritățile de la Roma păreau relaxate. Abia în 24 februarie au plasat 11 orașe în carantină, iar în data de 8 martie a fost închis tot nordul Italiei, în care sunt 16 milioane de locuitori.
La acea dată erau aproape 6 mii de îmbolnăviri și peste 230 de decese. Două zile mai târziu, Italia s-a izolat de restul lumii, fiind închise granițele.
Astfel, și-au sistat activitatea, barurile și restaurantele, cinematografele, sălile de sport și de agrement, interzise ceremoniile funerare. Rând pe rând, țările lumii au întrerupt zborurile spre și dinspre Italia. Aglomerația de pe străzi și localurile publice s-a mutat în spitale, devenind neîncăpătoare, iar cadrele medicale insuficiente.
Precizăm că 99 la sută dintre persoanele care au murit în Italia din cauza COVID-19 sufereau și de alte boli, precum tensiune arterială, diabet zaharat sau afecțiuni cardiace.