Italia a obținut o remiză cu Spania, iar Ucraina a trecut de Cipru. Rezultatele amicalelor de aseară
Apropierea Cupei Europene de fotbal, ce se va desfășura în vară, se face tot mai simțită. Au avut loc o serie de meciuri de verificare, capul de afiș al cărora a fost meciul de la Udine dintre Italia și Spania, încheiat la egalitate, 1-1.
Din celelalte rezultate remarcăm victoria Ucrainei în fața Ciprului, scor 1-0.
Atacantul naționalei Italiei, Lorenzo Insigne, a deschis scorul în partida cu Spania în minutul 67, din pasa lui Giaccherini.
Avantajul gazdelor a ținut doar trei minute. Aritz Aduriz a restabilit egalitatea, după ce Buffon a scăpat în faţă mingea trimisă iniţial de Morata. Cu acest gol, atacantul lui Athletic Bilbao a devenit al treilea cel mai în vârstă marcator din istoria naționalei Spaniei.
"La Furia Roja" va juca următorul meci amical pe 27 martie la Cluj împotriva României. De partea cealaltă ”Squadra azzurra” se va duela săptămâna viitoare cu campioana mondială, Germania.
Într-un alt amical, jucat aseară, Ucraina a învins naționala Ciprului cu scorul de 1-0. Singurul gol al partidei a fost marcat de jucătorul lui Șahtar Donețk, Taras Stepanenko.
Viitoarea adversară a naționalei Moldovei în preliminariile Campionatului Mondial, echipa Țării Galilor a încheiat la egalitate partida cu Irlanda de Nord, scor 1-1.
Într-o altă partida, reprezentativa Suediei, fără Zlatan Ibrahimovic, a pierdut confruntarea de la Antalya cu Turcia, scor 1-2. Eroul gazdelor a fost Cenk Tosun, care a marcat de două ori.
Cehia a fost învinsă pe teren propriu de Scoția cu 0-1, iar Grecia s-a impus în fața Muntenegrului cu scorul de 2-1.