Italia îşi comemorează victimele epidemiei de COVID-19 (VIDEO)
Italia şi-a comemorat joi victimele epidemiei de COVID-19, care a cauzat în această ţară peste 100.000 de morţi, cu drapelurile în bernă la toate instituţiile publice şi o ceremonie de reculegere a premierului Mario Draghi la Bergamo, oraş martir din nordul ţării, scrie agerpres.ro.
Parlamentul italian a adoptat miercuri o lege privind instaurarea 'Zilei de comemorare a tuturor victimelor epidemiei de coronavirus', ce va fi marcată în fiecare an pe 18 martie.
Pentru a marca această zi, premierul Mario Draghi s-a deplasat la Bergamo. Imaginile şocante cu camioane militare ce transportau sicrie în plină noapte din acest oraş către alte locuri din nordul Italiei, întrucât crematoriile din Bergamo nu mai făceau faţă, au fost difuzate cu exact un an în urmă, la 18 martie 2020, făcând înconjurul lumii.
În cursul ceremoniei în memoria victimelor, Draghi a depus o coroană de flori la un cimitir local şi a participat la inaugurarea 'Pădurii memoriei' într-un parc local.
El a dat asigurări că actuala campanie de vaccinare va continua ''cu aceeaşi intensitate'', indiferent de decizia Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA) privind vaccinul AstraZeneca, a cărui utilizare a fost suspendată de mai multe ţări europene, printre care Italia, din cauza efectelor secundare constatate.
''Bergamo a devenit epicentrul primului val al pandemiei în Europa, pe punctul de a deveni oraş simbol al tragediei care a marcat primăvara lui 2020'', a declarat Giorgio Gori, primarul oraşului Bergamo, în cadrul ceremoniei.
''Dar Bergamo vrea de asemenea să fie oraşul simbol al renaşterii'' şi să trimită ''un mesaj pozitiv şi de speranţă'' către restul Italiei, a adăugat Gori.
Italia a înregistrat peste 103.000 morţi de la începutul pandemiei de COVID-19, iar până în prezent a administrat aproximativ 7,2 milioane de doze de vaccin, însă doar 2,2 milioane de persoane au primit câte două doze de vaccin