canal tv
Un vuiet puternic, apoi explozia. S-a întâmplat, în această dimineață, în Cancello Scalo, o regiune din Caserta, Italia, acolo unde o clădire cu două etaje s-a prăbușit, cel mai probabil din cauza unei scurgeri de gaz. Primele date anunțau că doi bătrâni au fost prinși sub dărâmături.
Tragedia s-a produs în jurul orei 6.30. Potrivit presei din Peninsulă, citată de observatornews.ro în clădirea cu două etaje se afla un cuplu, doi bătrâni în vârstă de 74 de ani. În timp ce femeia a fost localizată de pompieri, după ce au auzit-o cerând ajutor, de sub dărâmături, soțul ei este de negăsit.
Prima ipoteză privind cauzele exploziei, urmată de prăbușirea imobilului, este o posibilă acumulare de gaze într-una din încăperi. Deflagrația s-ar fi produs când cuplul, odată trezit, a aprins lumina.
Cei care locuiesc în apropiere au ieșit imediat în stradă. Spun că au auzit un vuiet înfiorător și s-au gândit că a fost cutremur.
Potrivit ANSA, în clădire mai locuiau și alte persoane, care, din fericire, au reușit să scape. Pompierii sunt la fața locului și sapă în căutarea celor prinși sub dărâmături.