Italia oferă un milion de euro pentru crearea unei baze de date a patrimoniului cultural din Moldova
Italia va aloca un milion de euro pentru elaborarea unei baze de date a patrimoniului cultural din Moldova şi pentru îmbunăţirea legislaţiei în domeniu. Specialiştii de la Roma deţin o mare experienţă la acest capitol, întrucât peninsula apenină are 53 de obiective incluse în lista patrimoniului mondial UNESCO, fiind pe primul loc în lume.
"Proiectul este organizat în Moldova cu scopul de a îmbunătăți competențele autorităților și a structurilor implicate în procesul de protejare și conservare a patrimoniului cultural, pentru a face față provocărilor lumii moderne", a declarat ambasadoarea Italiei în Moldova, Valeria Biagiotti.
Potrivit şefei de la Cultură, Monica Babuc, datorită acestui proiect vor fi soluționate mai multe probleme strigente din acest domeniu.
În cadrul acestui proiect de finanţare, angajaţii Agenției Naționale de Arheologie și ai Agenţiei de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor vor participa la traininguri şi vor face vizite de lucru în Italia.
Programul va dura până în septembrie 2019.
Actualitate
- Doi jurnalişti din Italia, bătuţi cu bâta de fratele unui lider mafiot. Care este motivul
- Mihail Bagas, activist civic al diasporei ucrainene: Pentru mine unica patrie este Moldova
- VESTE BUNĂ pentru liceenii din ţară! Ar putea avea mai puţine ore obligatorii şi mai multe opţionale. Ce spune Monica Babuc