Italia va întări supravegherea în principalele locuri de atracţie publică în timpul sărbătorilor de iarnă
Foto: bialog.ro
Italia va întări supravegherea cu efective ale poliţiei în principalele locuri de atracţie publică în timpul sărbătorilor de iarnă, a anunţat miercuri ministrul italian de interne Marco Minniti, informează dpa.
Structurile de poliţie din întreaga Italie au fost instruite "să-şi intensifice controalele în zonele ce atrag mari mulţimi" în timpul Crăciunului şi Revelionului, a precizat ministrul într-un comunicat, scrie Agerpres.ro.
S-a ordonat de asemenea ca până vineri să fie revizuite şi îmbunătăţite planurile de securitate existente pentru cele mai mari oraşe din Italia şi să fie stabilite puncte de control în aeroporturi, porturi, staţii de tren, autostrăzi şi în transportul public.
Aceste decizii au fost luate în cadrul unei reuniuni pentru securitate naţională care a avut loc la Roma şi în timpul căreia s-a convenit de asemenea să se extindă cu 7.050 de oameni efectivele de supraveghere permanentă pe străzi până la sfârşitul lui 2019.
"Am analizat la scară largă şi în profunzime starea securităţii din ţară şi am confirmat necesitatea de a menţine un nivel ridicat de atenţie şi vigilenţă", a spus ministrul.
Autorităţile italiene susţin de luni de zile că se află la un nivel de alertă ridicat împotriva ameninţărilor teroriste. Deocamdată, Italia este singurul membru important al UE care a fost ferit de atacuri islamiste.
Miercuri, Ministerul de Interne al Italiei a anunţat repatrierea forţată a unui marocan de 37 de ani care a fost dat afară dintr-un centru musulman din Alessandria pentru "poziţiile sale ultraradicale".
Marţi, poliţia italiană a anunţat că a arestat un alt marocan identificat ca un fost combatant străin al grupării Statul Islamic (SI) în Siria şi Irak, care a călătorit în Italia pentru a recruta şi antrena alţi terorişti