Italia vrea suspendarea Cupei Confederaţiilor
Naţionala Italiei se află la un pas de a părăsi Cupa Confederaţiilor din cauza protestelor! "Squadra azzura" s-a adresat propriei federaţii şi a cerut suspendarea competiţiei. De partea cealaltă, FIFA a anunţat că un asemenea scenariu nici nu se discută.
Protestele nesfârşite de la Cupa Confederaţiei au pus pe jar nu doar autorităţile din Brazilia, dar şi fotbaliştii. Naţionala Italiei a fost prima care şi-au exprimat deschis îngrijorarea. Vicecampionii mondiali au solicitat federaţiei italiene suspendarea competiţiei.
Publicaţia "Estado de Sao Paulo" a scris că mai există o echipă participantă care ar putea să anunţe public acelaşi lucru. Totuşi, organizatorii exclud anularea Cupei Confederaţiilor.
"La nicio etapă, repet, la nicio etapă, FIFA, Comitetul Organizatoric al competiţiei şi nici guvernul local nu au discutat varianta anulării Cupei Confederaţiei", a subliniat purtătorul de cuvânt al FIFA, Pekka Odriozola.
Astăzi, Italia va juca împotriva Braziliei, chiar în oraşul Salvador de Bahia, unde violenţele au atins cote alarmante. Presa locală a anunţat că fotbaliştii italieni ar putea boicota această partidă.