Italienii au votat pentru autonomie mai sporită faţă de Guvernul de la Roma
Italienii din cele mai bogate regiuni din peninsulă, Lombardia și Veneto, au votat pentru autonomie mai sporită faţă de Guvernul de la Roma.
Potrivit rezultatelor referendumului consultativ de duminică, peste 90 la sută dintre votanți au declarat că vor să le fie oferite condiţii speciale şi ca jumătate din contribuţia lor la bugetul statului să rămână în cele două zone.
În Veneto, la urne s-au prezentat 60 la sută dintre alegători, iar în Lombardia aproximativ 40 de procente.
Referendumul consultativ este prevăzut în Constituția Italiei. Printre partidele care vor ca cele două regiuni să aibă mai multă autonomie faţă de autorităţile centrale se numără Forza Italia al lui Silvio Berlusconi, Liga Nordului, dar şi populiștii din Mișcarea Cinci Stele.
Organizarea plebiscitului a costat peste 60 de milioane de euro. Lombardia și Veneto varsă anual în bugetul Italiei 30% din Produsul Intern Brut al ţării.
- CEC a decis: Dorin Chirtoacă nu este admis în calitate de participant la referendum
- Chirtoacă va putea participa la campania pentru referendum doar dacă va reprezenta Partidul Liberal
- Protest inedit al catalanilor: Au golit bancomatele și au anunţat că-şi mută sediile din regiune
- ULTIMA ZI când formaţiunile politice se pot înregistra la referendumul pentru demiterea primarului Chirtoacă
- S-A ÎNCHEIAT ÎNREGISTRAREA! Două formaţiuni vor participa la referendumul privind demiterea primarului Chirtoacă
- Două regiuni ale Italiei organizaeză un referendum pentru mai multă autonomie