Îți cauți un job nou? Sfaturi IMPORTANTE cum te prezinți la un interviu
Să știi că nu doar de CV trebuie să-ți faci griji, dacă vrei să obții un job mult visat. Hainele, gesturile și, în general, bunele maniere sunt atent analizate de angajator, așa că fii atentă la ce faci și ce spui în timpul întâlnirii, scrie clickpentrufemei.ro.
Experiența trecută în CV te va ajuta destul de mult să ajungi în fața reprezentanților companiei care a scos la concurs postul pe care îl vânezi. E important să ții cont și de alte aspecte, pe care angajatorii le urmăresc la viitori angajați. Este vorba despre lucruri care țin de etică.
Fii punctuală!
Prima impresie contează mereu. Calculează-ți timpul și drumul, astfel încât să nu întârzii la întrevedere. Dacă depășești cu puțin timp ora stabilită, interlocutorul își va face o impresie greșită despre tine și îți pierzi și credibilitatea în fața lui. Dacă știi că nu poți ajunge la timp, cel mai bine e să suni și să anunți, eventual să întrebi dacă îți permite să vii mai târziu sau în altă zi.
Închide telefonul sau dă-l pe silențios
Laptopul, telefonul, tableta sau alt accesoriu care ar putea întrerupe discuția nu trebuie să stea pe masă. Ține-le în geantă, pe silențios. Vei acorda astfel întreaga ta atenție celui care îți pune întrebări și așteaptă cu interes răspunsuri de la tine. Dacă, în cazuri excepționale, ești nevoită să răspunzi, cere permisiunea să ieși din sală să vorbești câteva secunde la telefon.
Nu agita mâinile când vorbești
O postură corectă a corpului poate spune multe despre felul tău de a fi. De fapt, poziția și gesturile pe care le faci în timpul discuției pot confirma sau nu informațiile pe care le spui. De multe ori, limbajul nonverbal te dă de gol dacă ascunzi adevărul sau vrei să-l îmbunătățești. Și atunci când râzi, ai grijă ca entuziasmul tău să nu fie exagerat.
La început și la final, când dai mâna cu cineva, fii fermă, preț de câteva momente, fără să strângi. În timpul discuției, nu e indicat să ai mâinile încrucișate. Gestul denotă nesiguranță din partea ta. De asemenea, dacă lași capul în jos de mai multe ori într-o singură oră, interlocutorul va înțelege că ești un om slab, care nu poate lua decizii de unul singur.
Foarte important! Străduiește-te să vorbești corect, fără dezacorduri, pentru că aceasta poate fi o condiție eliminatorie la un interviu.