Îţi doreşti şi tu aşa ceva? Bicicleta electrică zburătoare a făcut o primă călătorie (VIDEO)
Bicicleta electrică zburătoare a prins de curând viață în urma eforturilor unei echipe de ingineri din Ungaria.
Organizația non-profit Bay Zoltan a început experimentele în vara anului trecut, în proiect fiind implicați cinci ingineri, entuziaști ai aparatelor de zbor, care au venit cu ideea de a construi un tricopter.
Primul prototip al aparatului de zbor, care seamănă cu o bicicletă, se poate ridica deasupra solului datorită celor 6 rotoare, grupate în cerc pe trei axe de rotire și poate levita, asemeni unui elicopter, între 15 și 20 minute.
Bicicleta zburătoare este alimentată de câţiva acumulatori Li-Polymer, iar rotoarele sunt propulsate de motoare electrice, care nu produc emisii poluante. Tricopterul este construit după modelul unui trepied, stabilitatea fiind asigurată de cele trei brațe, care asigură echilibrul necesar în momentul lansării.
Pentru următorul prototip, echipa de ingineri are în plan dezvoltarea tehnologiei de menținere a aparatului în zbor în aer un timp mai îndelungat, iar în ceea ce privește design-ul, scopul este să se apropie cât mai mult de aparatele de zbor din filmele SF.
Mai multe datlii aflaţi în emisiunea Publika Online.