Îţi piere pofta de mâncare! ÎNCĂLCĂRILE GRAVE depistate la o patiserie din Chişinău (VIDEO)
Încălcări grave la o întreprindere din Chișinău, specializată în producerea şi comercializarea produselor de patiserie.
Potrivit oamenilor legii, ca urmare a investigațiilor efectuate, s-a constat că patiseria activează cu încălcări grave a normelor sanitare-igienice, având mucegai pe pereți și în depozite. Totodată, au fost depistate torturi și prăjituri cu termen expirat și fără marcarea pe ambalaj a datei de producere.
Marfa era vândută de agentul economic pe întreg teritoriul țării.
De asemenea, administratorul întreprinderii nu a putut prezenta actele ce ar confirma legalitatea activității angajaților, dar și proveniența materiei prime.
În urma verificărilor, au fost ridicaţi bani, suporturi materiale, date privind veniturile încasate și persoanele care le achită, bonuri interne de livrare, dar și diverse produse alimentare fără dovada originii.
În acest sens, urmează a fi sesizate persoanele competente pentru stabilirea tuturor circumstanțelor ce au dus la comiterea acestor acțiuni, dar și examinarea cazului sub aspectul includerii în documentele de evidență contabilă și fiscală a datelor cu caracter denaturat, privind veniturile obținute.
Oamenii legii au iniţiat o cauză contravențională. Conform legislației în vigoare, vinovatul riscă o amendă de 3.000 de lei.