Îți vei putea încărca telefonul până la 80% în doar 35 de minute. Află cum
Se pare că producătorii de telefoane nu pot echipa dispozitivele cu baterii mult prea mari, pentru că ar afecta aspectul acestora. Din fericire, acestea se vor încărca mult mai repede datorită noii tehnologii dezvoltate de Qualcomm, scrie playtech.ro.
Qualcomm, compania care produce procesoarele cu care rulează majoritatea smartphone-urilor din ziua de azi, a anunțat că viitoarea sa tehnologie, care va fi disponibilă în 2016, va încărca bateriile dispozitivelor mobile de la 0 la 80% în doar 35 de minute. În momentul de față, un telefon sau o tabletă ajunge la nivelul acela al bateriei într-o oră și jumătate.
Compania susține că Quick Charge 3.0 este o tehnologie cu 27% mai rapidă decât predecesoarea sa, care este acum disponibilă pe telefoane precum Nexus 6, Samsung Galaxy S6 sau S6 Edge.
Quick Charge 3.0 folosește Intelligent Negotiation for Optimum Voltage, un nou algoritm dezvoltat pentru ca dispozitivele să determine de cât voltaj au nevoie pentru un transfer optim de energie electrică. În plus, față de tehnologia precedentă, care oferea doar patru voltaje, Quick Charge 3.0 suportă voltaje de la 3.6V până la 20V.
Noua tehnologie va fi disponibilă pe dispozitivele care se folosesc de un procesor Snapdragon 820, 620, 618, 617 și 430, procesoare care se vor lansa anul viitor. De asemena, Quick Charge 3.0 suportă atât microUSB, cât și cabluri USB-C, precum cel întâlnit la OnePlus Two.