Iubirea, sărbătorită în lume! Îndrăgostiţii sunt în căutarea cadoului perfect de 14 februarie
Inimioarele, ursuleţii de pluş, florile şi bomboanele sunt la mare căutare azi peste tot în lume. Ca de fiecare dată, de Ziua îndrăgostiţilor de pretutindeni, cei mai fericiţi sunt... comercianţii, care au astăzi încasări cât pentru o lună întreagă.
Cei care nu şi-au rezervat loc din timp la restaurant, vor găsi cu greu o masă de două persoane pentru o cină romantică. Florile, mai ales cele roşii, sunt cele mai vândute, la fel şi ursuleţii de pluş. Nici comercianţii de ciocolată nu se plâng: cutiile cu bomboane, în special cele în formă de inimă, se vând ca... pâinea caldă.
Doar în Statele Unite, cheltuielile pentru ziua dragostei se ridică la aproape 20 de miliarde de dolari. Ziua Sfântului Valentin este aleasă de mulţi pentru a-şi cere iubitele în căsătorie, sau, de ce nu, pentru a se căsători.
În Filipine, de 14 februarie, sute de cupluri îşi unesc destinele simultan. Sărbătoarea datează de peste 2 mii de ani şi îşi are originile din timpul festivalului roman Lupercalia, când era celebrată venirea primăverii, renaşterea naturii şi fertilitatea feminină.