Iurie Ciocan despre renumărarea voturilor: Există probleme la nivel de încredere în organele electorale
Preşedintele Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan refuză să comenteze decizia Curţii de Apel invocând că nu este în drept s-o facă, dar crede că există probleme la nivel de încredere în organele electorale odată ce a fost solicitată renumărarea voturilor.
"Vom putea vorbi de carenţe în momentul în care ele vor fi identificate. Eu tratez această problema ca o lipsă de încredere în organele electorale şi a rezultatelor obţinute în urma alegerilor locale din 5 iunie", a declarat Iurie Ciocan.
Mai mult, preşedintele CEC spune că toate renumărările care au fost efectuate anterior, nu au schimbat esenţial rezultatul.
Cât priveşte renumărarea propriu-zisă, Ciocan spune că va începe cel mai devreme de miercuri, 22 iunie.
"Renumărarea voturilor se efectuează de către aceleaşi organe electorale, se substituie doar acele persoane care se presupune că au făcut careva încălcări. De aceea, avem careva deficienţe, pentru că o parte din aceste persoane sunt înrolate în turul II de scrutin al alegerilor locale", a precizat Ciocan.
Potrivit legislaţiei, renumărarea voturilor se efectuează în decurs de 7 zile de la data luării hotărârii.