Iurie Leancă a ieşit în faţa profesorilor protestatari şi a solicitat timp pentru găsirea unor soluţii
Prim-ministrul moldovean, Iurie Leancă, a cerut mai mult timp dascălilor pentru a căuta soluţii ca să le fie majorate salariile. Demnitarul a ieşit cu un discurs în faţa câtorva sute de cadre didactice care au protestat săptămâna aceasta pentru majorarea lefurilor.
Iurie Leancă a declarat că ministerele responsabile de Educaţie, Economie şi Muncă au nevoie de timp pentru a identifica bani şi a face calculele necesare. Acesta a reamintit dascălilor că în acest an vor primi o primă în mărime de un salariu lunar, iar din partea României vor veni 20 de milioane de euro pentru investiţii în învăţământ.
Prim-ministrul nu a ratat ocazia de a reaminti despre ridicarea regimului de vize cu Uniunea Europeană. Oficialul a spus că aceasta s-a făcut nu pentru a pleca oamenii din ţară, ci pentru a ridica nivelul de bunăstare. "Nimic nu este mai important pentru mine şi colegii mei decât să îmbunătăţim condiţiile de viaţă", a afirmat Iurie Leancă.
"Vă cer o perioadă rezonabilă şi după asta pe 1 mai ne vedem în Ziua oamenilor muncii şi o să putem anunţa despre ceea ce putem să oferim responsabil", a specificat premierul.
L arândul lor, protestatarii au anunţat că vor intra în grevă, dacă nu le vor fi îndeplinite, până în luna mai, revendicările:
"Credem că vom da răgaz Guvernului pentru a găsi surse de finanţare. Credem în onestitatea dumnealui".
"Suntem de acord să negociem. Înţelegem situaţia în care se află Guvernul, dar autorităţile trebuie să înţeleagă că şi noi avem probleme".
Publika.md precizează că sindicatele din educaţie au organizat proteste la Chişinău pe parcursul săptămânii în curs, cerând majorări salariale pentru angajaţii din educaţie.