Iurie Leancă s-a întâlnit cu secretarul de stat din cadrul Ministerului pentru Afaceri Externe şi Europene al Republicii Slovacia, Lukáš Parízek
Iurie Leancă a avut o întrevedere, la Bratislava, cu Secretarul de Stat din cadrul Ministerului pentru Afaceri Externe şi Europene al Republicii Slovacia, Lukáš Parízek.
În cadrul întrevederii au fost discutate relaţiile bilaterale, dialogul politic şi posibilităţile de intensificare a relaţiilor comercial-economice. Ambele părți au exprimat deschiderea pentru a organiza o şedinţă a Comisiei mixte interguvernamentale moldo-slovace de colaborare comercial-economică, precum şi o nouă rundă de consultări politice, la nivel de ministere de externe din ambele state, în vederea intensificării raporturilor moldo-slovace.
Lukáš Parízek a reiterat susţinerea ţării sale pentru traseul de integrare europeană a Republicii Moldova, atât la nivel politic, cât şi prin asistenţa pentru dezvoltare, menită să ajusteze toate aspectele vieţii cotidiene din ţara noastră la standardele europene.
Alt subiect de interes pentru ambele părţi a fost cel al situaţiei în regiunea transnistreană şi al aspectelor esențiale de securitate, în contextul preluării de către Slovacia a preşedinţiei OSCE în anul 2019. Secretarul de Stat a menţionat că preşedinţia slovacă va acorda atenţia cuvenită problemei transnistrene şi a remarcat evoluţia obţinută în acest sens, inclusiv în formatul negocierilor 5+2.
Aflat la Bratislava, vicepremierul Iurie Leancă a avut, de asemenea, o întrevedere cu un grup de oameni de afaceri interesaţi de a investi în Republica Moldova.