Jack Grealish, fotbalistul formației Aston Villa, a primit o amendă de aproape 83 de mii de lire sterline și interdicția de conduce o mașină timp de nouă luni. Sancțiunile vin după mai multe infracțiuni comise de acesta în regimul rutier. Tribunalul din Birmingham a anunțat decizia, după ce internaționalul englez și-a recunoscut vina. Unul dintre incidente s-a petrecut în timpul restricțiilor impuse de autorități din cauza pandemiei, în luna martie, când Grealish a intrat cu Range Roverul său în două mașini parcate pe o stradă.
Accidentul s-a petrecut la scurt timp după ce mijlocașul, în vârstă de 25 de ani, a îndemnat suporterii, printr-un filmuleț postat pe rețelele de socializare, să rămână în case.
Grealish a fost acuzat și că a depășit viteza maximă legală admisă pe o autostradă din Anglia, conducând cu peste 140 de kilometri pe oră în octombrie. Și în acest caz, jucătorul a pledat vinovat. El este discipolul academiei clubului Aston Villa, iar din 2012 evoluează pentru prima echipă a "leilor".
Recent, presa britanică a scris că Manchester City este gata să ofere 100 de milioane de euro în schimbul lui Jack Grealish.