Jaf armat la Fălești. Doi soţi, atacaţi cu un pistol şi un cuţit în propria casă
Embed:
canal tv
Jaf armat în raionul Fălești. Doi soţi din satului Călinești au fost atacaţi şi jefuiţi în propria casă.
Ieri, un bărbat de 64 ani a anunţat oamenii legii că în locuinţa sa a pătruns un individ cu o cagulă pe cap. Timp de două ore, infractorul i-a ameninţat cu un cuţit şi un pistol, după care a sustras bani în sumă de 1.900 lei.
Soţii au povestit că au recunoscut după glas persoana mascată, ca fiind un mahalagiu în vârsta de 29 ani, anterior condamnat.
Potrivit poliţiei, suspectul a fost reţinut şi escortat la inspectorat. Individul nu îşi recunoaşte vina. Asupra sa, oamenii legii au descoperit bani în sumă de 1.700 lei.
Pe acest caz va fi iniţiat un dosar penal.