JAF în mai puţin de 60 de secunde! Schema după care acţiunau membrii unei grupări din Găgăuzia (VIDEO)
Membrii unei grupări specializate în tâlhării, jafuri şi furturi din schimburile valutare au fost reţinuţi de oamenii legii. Potrivit informaţiilor, aceştia sunt originari din UTA Găgăuzia şi au între 20 şi 30 de ani.
Primul caz a avut loc în luna martie. Suspecţii au pătruns într-un bloc al Universităţii de Stat a Moldovei, unde au distrus terminalul de plată şi au furat 8.200 de lei. Ulterior au intrat în alte două birouri de unde au furat bani.
Un alt caz a fost înregistrat în luna mai, în oraşul Durleşti. Bănuiţii au pătruns într-un magazin alimentar, după care din locul special amenajat pentru schimb valutar au sustras un seif în care se aflau bani în valută diferită. Aceştia au cauzat proprietarilor un prejudiciu în valoare totală de peste 530.000 de lei.
Bănuiţii aveau o schemă de acţiune bine pusă la punct. Ei purtau cagule, mănuşi şi erau dotaţi cu echipamente pentru spargerea sifurilor, inclusiv cu răngi metalice. Pentru a nu fi identificaţi uşor, aceştia schimbau plăcuţele de înmatriculare a automobilului cu care mergeau la spargeri.
La data de 9 august, capul grupării criminale a fost arestat pentru un termen de 30 de zile fiind cercetat penal pentru tâlharie şi sustrageri în proporţii deosebit de mari. Pentru aceste infracţiuni el riscă până la 15 ani de închisoare.
Un alt membru este arestat în Germania, iar pe numele a altor trei membri ai grupării au fost emise mandate de arest de alte judecătorii din ţară, pentru infracţiuni analogice comise în aceeaşi perioadă.
Actualitate
- Șeful secției de Radiologie de la IMC, Nicolae Doni, a fost arestat pentru 30 de zile
- Doi bărbaţi, de 31 şi 32 de ani, reţinuţi şi cercetaţi penal pentru comiterea unui jaf. Cum s-a întâmplat (FOTO)
- Şi-a deschis o afacere cu mărfuri din România. Un bărbat din Capitală, reţinut de oamenii legii
- Poliţia italiană a anihilat o grupare mafiotă din Sicilia care pusese la punct o schemă de fraudare a firmelor de asigurări