O tânără de 23 de ani din Ocnița a furat un inel în valoare de 101 900 de lei dintr-un magazin din sectorul Centru al Capitalei.
Potrivit poliției, bănuita ar fi intrat în magazin, unde s-a dat drept potențială clientă, a luat un inel pentru a-l măsura, după care a fugit cu el într-o direcție necunoscută.
În cadrul acțiunilor de investigație și urmărire penală au fost ridicate și imaginile de pe camerele de supraveghere care au surprins momentul infracțiunii.
În urma cercetărilor, suspecta a fost reținută, iar bunul a fost recuperat și returnat administrației magazinului. Bănuita riscă de la 5 până la 7 ani de închisoare.