Jamie Oliver, tătic pentru a cincea oară (FOTO)
Vedeta britanică Jamie Oliver a anunțat, luni, nașterea celui de-al cincilea copil al său, un băiețel care cântărește cât ''16 pachete de unt'', informează Agerpres.
Soția sa, Jools Oliver, se simte bine și toată lumea din familie este ''plăcut surprinsă și extrem de încântată", a scris pe pagina sa de Facebook bucătarul în vârstă de 41 de ani care a postat și o fotografie a nou-născutului.
Cuplul nu a ales încă un nume pentru noul membru al familiei.
Totuși, vedeta a lăsat să se înțeleagă cu ceva vreme în urmă că, așa cum s-a întâmplat și în cazul celorlalți copii, cei doi vor opta pentru ceva ieșit din comun, posibil ''ceva floral'' sau inspirat ''din natură''.
Soții Oliver mai au trei fiice, pe nume Poppy Honey Rosie, Daisy Boo Pamela și Petal Blossom Rainbow, dar și un fiu botezat Buddy Bear Maurice.
- Noul Ministru al Sănătăţii din Marea Britanie spune că programul lui bucătarului Jamie Oliver a eşuat
- Noul restaurant al lui Jamie Oliver şi comoara de un million de lire sterline
- La Centrul Mamei şi a Copilului din Capitală s-au născut patru copii. Ce spun părinţii despre 29 februarie
- Jamie Oliver nu a reuşit să citească niciodată o carte, deoarece este dislexic
- Record gastronomic: Un bucătar a tăiat zece ardei chili în doar 30 de secunde (VIDEO)
- Spectacol incredibil oferit de un surfer profesionist. Ce a făcut Jamie O'Brien