Japan Display dezvăluie tehnologia WhiteMagic pentru display-urile de tablete
Japan Display este un nume destul de familiar în industria dispozitivelor mobile și nu numai. Tehnologia WhiteMagic a acestora vine cu o serie de îmbunătățiri substanțiale pentru ecranele produselor mobile, scrie playtech.ro.
În eforturile lor de a dezvolta display-uri cu rezoluție cât mai mare pentru smartphone-uri și tablete, Japan Display vine și cu o nouă tehnologie numită WhiteMagic. Aceasta susține că oferă o vizibilitate mai bună la exterior precum și un consum de energie mai redus la interior. Tehnologia este deja folosită într-un stadiu incipient în modelul Sony Xperia P, însă acesta avea o diagonală de 4 inci și o rezoluție destul de mică a ecranului.
Acum, Japan Display își încearcă "magia" cu aceeași tehnologie pentru display-urile cu rezoluție mare pentru segmentul de tablete. Ecranul prezentat de ei măsoară o diagonală de 7 inci și o rezoluție nativă de 2560×1600 pixeli, cu o densitate de 431 pixeli per inci și un unghi de vizibilitate de 160 de grade. Având în vedere că face parte din categoria de display-uri WhiteMagic acesta va avea câte patru subpixeli, roșu, verde, albastru și alb, în loc de aranjamentul standard RGB. Astfel, se pot obține niveluri de luminozitate mult mai mari decât ale unui display tradițional, fără a consuma prea multă energie.