Japonezii şi-au cerut scuze pentru criticile adresate oraşului Istanbul
Japonezii au recunoscut că au greşit! Primarul oraşului Tokyo, Naoki Inose şi-a cerut public scuze pentru criticile adresate oraşului Istanbul, unul dintre contracandidatul capitalei Japoniei la organizarea Jocurile Olimpice din 2020.
Primarul capitalei Japoneiei, Naoki Inose declarase că oraşul Istanbul nu este destul de dezvoltat ca să poată organiza Jocurile Olimpice din anul 2020. Acest lucru a trezit nemulţumiri în rândurile locuitorilor din Istanbul.
Oficialii japonezi au recunoscut că nu au avut dreptul să critice oraşul Istanbul şi şi-au cerut scuze.
Comitetul Internaţional Olimpic a anunţat acum un an că oraşele Tokyo, Madrid şi Istanbul au rămas în cursa pentru organizarea Jocurilor Olimpice din 2020. O decizie finală în privinţa oraşului care va găzdui ediţia din 2020 a Olimpiadei ar fi luată abia pe 7 septembrie, la Buenos Aires, după ce Comitetul va evalua rapoartele fiecărei finaliste în parte.