Japonia a devenit campioană mondială la fotbal feminin U-20
Embed:
Japonia a devenit campioană mondială la fotbal feminin în limita vârstei de 20 de ani pentru prima dată. Niponele s-au impus fără mari emoţii în meciul final cu Spania, scor 3-1, la turneul desfășurat în Franța.
După prima repriză reprezentantele Ţării Soarelui-Răsare conduceau cu 1-0, golul fiind înscris de Hinata Miyazawa.
Asiaticele nu au slăbit din turaţii nici în repriza a doua și au marcat de două ori în opt minute prin Saori Takanarada şi Fuka Nagano.
Echipa Spaniei a reușit să înscrie golul de onoare în minutul 71 prin Candela Andújar.
Astfel, titlul mondial a rămas în posesia unei echipe de pe continentul asiatic, în urmă cu doi ani Coreea de Nord fiind cea care a cucerit trofeul.
- Mexicul a intrat în cartea recordurilor Guinness pentru cel mai lung şir de hotdogi din lume
- Scene ca în vestul sălbatic. Patru fotbaliste au ajuns la SPITAL, după o bătaie pe teren
- Apple, acuzată că a făcut presiuni asupra rivalilor din domeniul jocurilor în Japonia
- Ingineri din Japonia lucrează la un lift care va urca până la stațiile spațiale