Japonia a trimis o păpuşă Hello Kitty pe orbita terestră pentru a promova imaginea high-tech niponă (VIDEO)
Japonia a trimis o păpuşă Hello Kitty pe orbita terestră, în cadrul unei misiuni prin care guvernul nipon doreşte să promoveze imaginea industriei high-tech japoneze şi să stimuleze creşterea economică a acestei ţări, informează Reuters.
Proiectul de a lansa în spaţiu celebra pisică albă cu fundă roşie fabricată de compania Sanrio este sprijinit de premierul japonez Shinzo Abe.
O pisică Hello Kitty, cu înălţimea de 4 centimetri, a fost plasată la bordul satelitului Hodoyoshi-3. Figurina a fost plasată lângă un hublou şi "priveşte" spre Terra, au precizat reprezentanţii companiei Sanrio în această săptămână.
Satelitul, care are dimensiunile unui coş de gunoi puţin mai mare, a fost conceput de cercetătorii japonezi în cadrul unui program de 40 de milioane de dolari finanţat de Ministerul educaţiei şi ştiinţelor din Japonia.
Scopul este acela de a convinge tot mai multe companii private să colaboreze cu producătorii de sateliţi, a spus Toshiki Tanaka, coordonatorul acestui proiect dezvoltat de Centrul pentru nano-sateliţi de la Universitatea din Tokyo.
Iniţiatorii proiectului au ales compania Sanrio în calitate de prim partener privat al lor după ce au ajuns la concluzia că acest parteneriat ar putea să îi determine pe numeroşii fani ai pisicuţei Hello Kitty să devină interesaţi de proiectele spaţiale.
Proiectul spaţial Hello Kitty, lansat în iunie, a reprezentat o piatră de încercare pentru dezvoltatorii de sateliţi din Tokyo. Cercetătorii niponi au trebuit să manevreze satelitul cu mare atenţie în ultimele două luni, pentru ca acesta să fie orientat pe direcţia corectă atunci când erau realizate fotografii cu Hello Kitty ce aveau Terra ca imagine de fundal. De asemenea, ei au folosit o vopsea specială pentru a o proteja pe Hello Kitty de razele ultraviolete, radiaţiile cosmice şi efectele nocive ale vidului spaţial.
Compania Sanrio a cerut fanilor să îi expedieze mesaje de maximum 180 de caractere pe care Hello Kitty urma să le transmită apoi din spaţiu prietenilor şi familiilor expeditorilor. Compania niponă a primit 100 de mesaje în prima zi după acel anunţ.
Hello Kitty, care împlineşte 40 de ani de existenţă în 2014, este cel mai popular personaj creat de compania Sanrio. Celebra pisică a devenit un simbol al culturii japoneze "kawaii", termen ce înseamnă "drăguţ", şi este folosită pentru a promova o gamă vastă de produse în Japonia, de la jucării din pluş şi până la avioane.