Japonia: Anchetă la o grădină zoologică după ce 31 de veverițe ar fi fost ucise din greșeală
O grădină zoologică japoneză a deschis o anchetă internă după ce trei sferturi dintre veveriţele sale au fost ucise din câte se pare în mod accidental cu un insecticid folosit pentru eliminarea paraziţilor, au declarat reprezentanţii săi, notează hotnews.ro.
Ca măsură de precauţie sanitară, angajaţii Parcului Inokashira din Tokyo le-au injectat săptămâna trecută pe toate cele 40 de veveriţe cu acel medicament antiparazitar, pulverizând totodată un insecticid şi în cuiburile acestor animale.
Una dintre veveriţe a murit la scurt timp după aceea, apoi decesele s-au înmulţit pe parcursul zilelor următoare. Până luni dimineaţă, 31 dintre veveriţe au murit.
„Posibilitatea unei otrăviri medicamentoase nu poate fi negată", a recunoscut grădina zoologică niponă într-un comunicat publicat luni.
„Anchetăm în prezent cauza morţii (veveriţelor - n.red.) şi monitorizăm starea de sănătate a exemplarelor care au supravieţuit".
Potrivit grădinii zoologice, care a prezentat totodată „cele mai sincere scuze", un examen patologic al cadavrelor acestor animale este în curs de desfăşurare.
Conform reprezentanţilor Parcului Inokashira, medicamentele în cauză au fost utilizate în dozaje corespunzătoare şi au fost deja administrate în trecut.
Instalaţiile au fost curăţate şi considerate sigure, iar vizitatorii pot să le vadă din nou pe veveriţele supravieţuitoare, a anunţat grădina zoologică japoneză.
Trei tipuri de veveriţe, animale arboricole, trăiesc în arhipelagul nipon: veveriţa japoneză, veveriţa zburătoare japoneză şi veveriţa zburătoare gigantică japoneză. (AFP)