Japonia: Împăratul Akihito împlinește 83 de ani, în plină dezbatere privind abdicarea sa
Împăratul Japoniei, Akihito, împlinește vineri 83 de ani, ocazie cu care o mulțime imensă de oameni s-a strâns în incinta palatului imperial, în contextul în care în prezent are loc o dezbatere privind problema autorizării sau nu a abdicării sale, relatează AFP, citat de Agerpres.
Suveranul nipon a apărut la un balcon al palatului imperial împreună cu o parte a familiei sale, inclusiv prințul moștenitor Naruhito, fiind aclamat de mii de japonezi de toate vârstele care fluturau mici drapele "hinomaru" și care strigau "banzai" ("zece mii de ani", însemnând "viață lungă").
Japonezii au un imens respect față de împăratul Akihito și împărăteasa Michiko, care au inaugurat în 1989 o nouă formă de domnie — pacifistă, umanistă și modestă.
Dar suveranul se teme că rolul său de ''simbol al națiunii'' nu mai poate fi exercitat pe deplin din cauza vârstei sale.
''Din fericire, starea sănătății mele este bună în prezent. Totuși, când văd că pe zi ce trece nu mai sunt în formă, mă îngrijorează dificultatea cu care îmi îndeplinesc funcția'', declara Akihito într-o rară alocuțiune televizată în luna august. Chiar dacă el nu a rostit atunci expresia ''abdicare'', această dorință a reieșit din cuvintele sale și a antrenat o reflecție pe plan național în legătură cu sfârșitul domniei sale.
''Le mulțumesc profund tuturor celor care au acordat atenție declarațiilor mele și care reflectează la ele exprimând diferite puncte de vedere'', a declarat vineri suveranul nipon.
În virtutea legii care reglementează Casa Imperială, împăratul Japoniei nu este autorizat să-și părăsească funcția în viață fiind, dar guvernul a numit o comisie pentru a reflecta la ''diminuarea sarcinilor publice ale împăratului și la alte subiecte''.
Recomandările comisiei sunt așteptate la începutul lui 2017.