Japonia, în alertă maximă după un număr record de cazuri
Foto: publika.md
Japonia este în alertă maximă după ce a înregistrat un număr record de infectări zilnice cu coronavirus, a declarat joi premierul Yoshihide Suga, fără a prevedea totuşi noi restricţii pentru moment, relatează AFP.
Peste 2.000 de noi cazuri de COVID-19 au fost înregistrate miercuri în ţară, dintre care aproape 500 la Tokyo, două noi recorduri, conform datelor oficiale.
Deşi relativ mai mici comparativ cu alte ţări, aceste cifre arată o recrudescenţă puternică a pandemiei în arhipelagul nipon, unde testele nu sunt practicate la scară largă.
"Consider că în prezent suntem în situaţie de alertă maximă", a declarat presei joi dimineaţă premierul.
"Cer poporului japonez să ia sistematic măsuri, cum ar fi purtarea măştii", a spus Suga, considerând că ar fi de dorit ca oamenii să facă asta chiar şi în timpul conversaţiilor la restaurant.
Conform postului public de televiziune NHK, liderul japonez a convocat reuniuni cu experţi joi şi vineri pentru a analiza numărul în creştere de infectări înainte ca guvernul să ia în considerare măsuri suplimentare.
Premierul a declarat că ar susţine departamentele care ar face apel la magazine să închidă mai repede şi că ar trebui luate în considerare restricţii precum limitarea meselor la patru persoane în restaurante.
Capitala Japoniei ar urma să îşi ridice nivelul de alertă la maxim, însă acest lucru nu implică automat restricţii, iar media locale consideră puţin probabil că magazinele vor fi îndemnate să îşi restrângă programul.
Diversele măsuri adoptate în Japonia de la începutul pandemiei nu au fost niciodată obligatorii, făcând apel la responsabilitatea populaţiei şi la presiune socială, inclusiv în timpul stării de urgenţă din primăvară.
Japonia a crescut numărul de teste pe care le efectuează, dar acesta rămâne relativ scăzut: numai 5.000-6.000 de persoane sunt testate zilnic în capitala cu circa 14 milioane de locuitori.
Începând din ianuarie, Japonia a înregistrat în total 121.000 de cazuri de coronavirus şi puţin peste 1.900 de decese, scrie agerpres.ro.