Jean-Claude Juncker: Acordul asupra migraţiei încheiat în Germania pare a fi în concordanţă cu legislaţia UE
Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat marţi că acordul asupra migraţiei încheiat între partidele membre ale coaliţiei guvernamentale din Germania pare a fi în concordanţă cu legislaţia Uniunii Europene, informează Reuters, potrivit Agerpres.ro.
"Nu l-am studiat (acordul) în detaliu, dar la prima vedere - şi eu le-am cerut serviciilor privind legislaţia să se uite la el - îmi pare a fi în concordanţă cu legislaţia" UE, a declarat Juncker în timpul unei conferinţe de presă în marja sesiunii plenare a Parlamentului European de la Strasbourg.
"Nu mă refer la un acord la nivelul guvernului federal, mă refer la un acord între cele două partide", a spus şeful executivului UE.
O înţelegere între creştin-democraţii (CDU) lui Merkel şi partenerii săi bavarezi, Uniunea Creştin-Socială (CSU), prevede crearea unor zone de tranzit speciale la frontiera Germaniei cu Austria unde migranţii deja înregistraţi în alte ţări ale UE vor fi instalaţi.
Aceştia ar putea fi apoi trimişi înapoi, deşi Austria încă trebuie să fie de acord cu acest lucru, iar Viena a semnalat deja posibile probleme, declarând că va trebui să-şi protejeze frontiera de sud cu Italia şi Slovenia dacă acordul german intră în vigoare.
Noua politică ce înăspreşte restricţiile asupra migranţilor este un compromis care le-a permis lui Merkel şi liderului CSU, Horst Seehofer, să evite un diferend în legătură cu imigraţia, ce ameninţa să le rupă coaliţia.
ROMÂNIA - UE