Jean-Eric Vergne a devenit pentru al doilea an consecutiv câştigător al Formulei E
Foto: motorsport.com
Pilotul francez Jean-Eric Vergne a devenit pentru al doilea an consecutiv câştigător al Formulei E, competiţie destinată monoposturilor electrice. El s-a clasat pe locul 7 în etapa disputată în New York, ultima din cele 13 manşe programate în acest sezon.
Vergne, în vârstă de 29 ani, şi-a asigurat titlul mondial după ce a câştigat trei curse în acest sezon, acumulând în clasamentul final al piloţilor 136 de puncte.
"A fost stresant. În prima cursă de la New York totul nu a mers aşa cum am planificat şi, în rezultat, m-am clasat pe un loc de la mijlocul clasamentului. În ultima etapă trebuia să fiu mai agresiv şi să-mi asum unele riscuri, însă la final am fost răsplătit pe merit. Am controlat situaţia, iar abandonurile lui Mitch Evans şi Lucas Di Grassi m-au ajutat să câştig titlul", a menţionat pilotul.
Cursa ce s-a desfăşurat pe Brooklyn Street Circuit a fost câştigată de olandezul Robin Frijns. Al doilea la finiş a ajuns britanicul Alexander Sims, care a fost urmat de elveţianul Sebastien Buemi.