Jihadiştii Statului Islamic au omorât 700 de oameni. Europenii cer autorităţilor să intervină
Gruparea teroristă Statul Islamic a comis noi atrocităţi în regiunile controlate de ei în Irak şi Siria. Potrivit unei organizaţii pentru drepturile omului, 700 de oameni, membri ai unui trib sirian, au fost executaţi în ultimele două săptămâni. Mii de oameni au ieşit pe străzi în Europa, ca să ceară intervenţia comunităţii internaţionale.
Membri ai comunităţilor etnice şi religioase kurde şi yazidi au ieşit cu miile pe străzile din oraşul german Hanovra. Ei au protestat faţă de ofensiva grupării teroriste Statul Islamic şi au condamnat mascarele comise de aceasta.
"Vrem libertate pentru comunităţile yazidi şi kurde, vrem ca acestea să fie recunoscute. Vrem ca genocidul să înceteze."
O manifestaţie similară a avut loc şi la Paris. Protestatarii au cerut ajutorul comunităţii internaţionale pentru combaterea jihadiştilor.
Indignarea oamenilor vine după ce Observatorul sirian pentru Drepturile Omului a anunţat că 700 de oameni dintr-un trib din Siria au fost decapitaţi. Potrivit organizaţiei, doar într-o singură zi 300 dintre victime au fost omorâte. Şi 500 de membri comunităţii yazidi din nordul Irakului au fost ucişi. Jihadiştii şi-au lansat ofensiva în luna iunie, pentru crearea unui califat în teritoriile cucerite în Irak şi Siria.