Jim Carrey, ACUZAT că i-ar fi procurat iubitei sale medicamentele cu care s-a sinucis
Actorul de comedie Jim Carrey a fost dat în judecată pentru că ar fi procurat medicamente ce dau dependență, folosind un nume fals, pentru fosta sa iubită, care a decedat anul trecut, în urma unei supradoze, și apoi ar fi încercat să-și ascundă urmele.
Potrivit plângerii depuse, luni, la Curtea Supremă din Los Angeles de către Mark Burton, soțul fostei iubite a lui Carrey, Cathriona White, actorul și-ar fi ''folosit averea imensă și celebritatea'' pentru a obține medicamentele, informează AFP citat de agerpres.ro.
Burton pretinde că vedeta a cumpărat medicamentele folosind numele fals Arthur King și apoi ar fi ''făcut demersuri pentru a-și ascunde și eclipsa implicarea și vina'' după moartea lui White.
Potrivit textului, consultat de AFP, actorul din "Eu, cu mine și Irene" (2000) și "The Truman Show" (1998) a obținut în mod ilegal și sub un nume fals medicamente care dau dependență și necesită o rețetă și le-a oferit iubitei sale în vârstă de 30 de ani cu toate că știa că aceasta era ''depresivă și încercase în trecut să se sinucidă''. ''Rezultatul a fost previzibil: White a făcut o supradoză de aceste medicamente la 24 septembrie 2015 și a murit'', se arată în document.
Potrivit plângerii, Cathriona White a murit din cauza unei combinații de Ambien (un somnifer puternic), Propranolol (un beta-blocant prescris împotriva anxietății), precum și ''o doză masivă de Percocet'', un puternic analgezic, despre care se bănuiește că ar fi cauzat decesul cântărețului Prince.
La momentul morții lui White, presa mondenă americană a scris că relația sa cu Jim Carrey, în vârstă de 54 de ani, era una tumultoasă.
Actorul american s-a declarat ''șocat și profund întristat" de moartea iubitei sale.
Potrivit presei mondene, cei doi s-ar fi despărțit cu câteva zile înainte de decesul Cathrionei White. Aceasta a scris pe Twitter, la 24 septembrie 2015, cu puțin timp înainte de a muri, un mesaj care poate fi interpretat ca un rămas-bun: "Mă deconectez de pe Twitter, sper să fi fost o lumină pentru familia mea și pentru cei dragi''.
Avocatul lui Carrey, celebrul Marty Singer, a negat, luni, acuzațiile spunând că procesul nu este nimic altceva decât o încercare a lui Burton de a extorca bani de la actor.
Site-ul monden TMZ menționează că actorul pretinde că White i-a ''furat'' rețeta pentru medicamente și că el nu i-ar fi dat niciodată pastile. ''Sunt unele momente în viață când trebuie să îți aperi onoarea împotriva relelor din această lume'', susține Carrey într-o declarație. ''Nu voi tolera această încercare nemiloasă de a fi exploatat, eu sau femeia pe care am iubit-o'', mai scrie vedeta.
- Un magistrat din cadrul Judecătoriei Buiucani, condamnat pentru că a examinat un dosar fără a fi prezent la şedinţa de judecată
- Jim Carrey şi Jeff Daniels au început filmările pentru continuarea celebrei comedii "Dumb and Dumber"
- Jim Carrey și Jeff Daniels revin în forţă pe marile ecrane în rolurile de tăntălăi (VIDEO)
- Un celebru jurnalist s-a retras de la TV. Patru preşedinţi l-au felicitat cu umor (VIDEO)
- TRAGEDIE. Iubita lui Jim Carrey s-a sinucis
- A crezut că versurile îl vor scăpa de închisoare! Prestația unui infractor în sala de judecată (VIDEO)