Jizdan: Răpirea lui Ceaus a fost o operaţiune a serviciilor speciale din Ucraina
Embed:
Presupusa răpire a fostului judecător ucrainean, Mykola Ceaus, ar fi fost o operațiune a serviciilor speciale din țara vecină. Ipoteza îi aparține deputatului democrat, Alexandru Jizdan, și a fost vociferată în cadrul emisiunii "În centrul atenţiei" de la Publika TV. Potrivit lui, totul s-ar fi produs din cauza iresponsabilităţii instituțiilor statului. Jizdan nu exclude că Ceaus este acum în Ucraina.
"Acest caz trebuie să fie un caz de studiu pentru Academia "Ştefan cel Mare". Să înveţe greşeala şi să clarifice de ce a fost posibil ca atâţia oameni să intre în ţară, să fileze persoana, să reuşească să-l fure în plină zi şi peste trei ore să-l treacă peste frontieră", a declarat Alexandru Jizdan.
Pe de altă parte, procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a declarat în cadrul unei alte emisiuni, că investigarea acestui caz este aproape finalizată, fără a oferi alte multe detalii.
"Noi am indentificat oamenii, cetăţenii noştri, am identificat oamenii care au participat din partea structurilor speciale din Ucraina. Practic noi am finisat anchetă aici, în Republica Moldova, am expediat nişte comisii rugătorii în Ucraina şi aşteptăm răspunsuri", a spus Stoianoglo.
Mykola Ceaus ar fi fost răpit în data de 3 aprilie, din Chişinău. PCCOCS a identificat doi suspecți. În spaţiul public au apărut informaţii precum că în presupusa răpire ar fi fost implicat un ataşat militar al ambasadei Ucrainei, care l-ar fi scos pe Ceaus din țara noastră în portbagajul unei mașini cu numere diplomatice. Recent, ambasadorul Ucrainei în Moldova, Marko Şevcenko, a declarat în cadrul unui interviu pentru CANAL 5 că misiunea diplomatică nu a colaborat cu membrii comisiei parlamentare de anchetă pentru că unele partide ar fi folosit acest caz în scopuri politice în plina campania electorală.