Joachim Low a convocat 21 de jucători pentru meciul cu Paraguay. Din lotul Germaniei lipsesc Schweinsteiger şi Gotze
Germania este deja cu gândul la Campionatul Mondial! Chiar dacă mai are de jucat încă patru meciuri în preliminarii, selecţionerul Joachim Low a declarat că naţionala Germaniei este aproape calificată la Mondial. Antrenorul a anunţat lotul pentru amicalul cu Paraguay, care va fi un test înainte de meciurile din septembrie.
Selecţionerul Germaniei, Joachim Low, a convocat cei mai buni jucători pentru meciul amical cu Paraguay. Din cei 21 de fotbalişti, cinci sunt de la Borussia Dortmund şi patru de la campioana, Bayern Munchen.
Marele absenţe din lot sunt jucătorii lui Bayern Munchen, Bastian Schweinsteiger şi Mario Gotze, care nu s-au refăcut după accidentări.
Echipa lui Joachim Low este lider autoritar în grupa C din preliminariile Campionatului Mondial cu cinci victorii şi o remiză.
"Ocupăm prima poziţie în grupa noastră şi suntem foarte aproape de Brazilia. Deja putem vedea muntele Sugarloaf din Rio. Dar, ne dorim că câştigăm fiecare meci din grupă şi să încheiem campania de calificare fără nicio înfrângere", a declarat selecţionerul Germaniei.
Germania va întâlni selecţionata Paraguay-ului pe 14 august, la Kaiserslautern. Acesta va fi ultimul meci de pregătire înainte de partidele din septembrie, cu Austria şi Insulele Feroe, din preliminariile Campionatului Mondial.