Jobul de 360.000 de lire sterline pe care NIMENI NU ÎL VREA. Care este MOTIVUL
Dame Lowell Goddard, şefa departamentului de investigaţii a abuzurilor asupra copiilor a şocat prin decizia de a-şi da demisia, fiind a treia preşedintă care face asta, în pofida salariului de 360.000 de lire sterline (cca 398.428 euro) pe an plus beneficii.
Ea a invocat "urmările eşecurilor" unor cazuri repetitive de acuzaţii care s-au dovedit false şi dificultatea de a lucra la depărtare de casă, fiind originară din Noua Zeelandă, scrie businessmagazin.ro.
Se aşteaptă ca ancheta masivă, care include 13 sub-anchete diferite, să dureze cel puţin 10 ani şi trebuie să ia în considerare acuzaţiile de abuz care datează de decenii. Lucy Duckworth, care conduce departamentul consultativ al victimelor şi supravieţuitorilor, a declarat că fosta preşedintă "a făcut o treabă incredibilă" în ce ţine de obţinerea probelor şi avansul anchetei.
"Sunt frustrată de situaţie şi consider că toată lumea este, dar cred că Justice Goddard a oferit enorm pentru această anchetă - a venit în Marea Britanie din partea cealaltă a lumii, a lucrat din greu şi a fost o profesionistă adevărată".
Decizia sa de a se retrage a fost aprobată de Secretarul de Interne Amber Rudd, care a declarat: "Confirm faptul că doamna Goddard mi-a trimis în scris demisia sa din funcţia de preşedinte al anchetei independente a abuzurilor contra copiiilor şi am acceptat. Vreau să asigur pe toată lumea de interesul asupra continuării anchetei, în special victimele şi supravieţuitorii şi să le spun că ancheta va avea curând un nou preşedinte. Aş dori să îi mulţumesc lui Goddard pentru contribuţia sa în anchetă".
În cererea de demisie, fosta preşedintă, care a fost numită în aprilie 2015, a scris următoarele: "Vă anunţ cu regret că am decis să demisionez din funcţia de preşedintă a anchetei abuzurilor asupra copiilor, imediat. Am încredere că veţi accepta această decizie".
Pe de altă parte, secretarul de stat Rudd a acceptat cu părere de rău, oferindu-i următorul răspuns: "Probabil a fost o decizie pe care ai luat-o cu greu şi e bine cântărită. Ştiu cât de implicată aţi fost în demararea anchetei şi ştiu că nu aţi lăsat nicio piatră neîntoarsă pentru a face auzite vocile celor care trebuiau auzite – ale victimelor şi supravieţuitorilot.
Este o dovadă a angajamentului dumneavoastră şi decizia de a vă retrage acum, după ce aţi poziţionat ancheta pe o linie ascendentă. Cu părere de rău accept această decizie. De asemenea, secretara de interne a descris ancheta drept "cea mai ambiţioasă muncă stabilită vreodată în Anglia şi Ţara Galilor şi a lăudat-o pe Goddard pentru munca sa.
Justice Goddard câştiga un salariu de bază de 360.000 de lire şi îi erau asigurate chiria, maşină, şofer şi 12,000 de lire pe an pentru facturile de utilităţi.
De asemenea, primea patru zboruri dus-întors la clasa business pentru ea şi soţul ei, plus două zboruri dus-întors la economy pentru copiii săi, toate acestea valorând 55.000 de lire pe an.