Jocurile Olimpice: A părăsit terenul în scaunul cu rotile din cauza căldurii
Sportiva spaniolă Paula Badosa n-a putut face față căldurii și a fost nevoită să abandoneze, miercuri, disputa cu Marketa Vondrousova (Cehia), din sferturile de finală ale turneului olimpic de tenis. Iberica a părăsit terenul într-un scaun cu rotile, informează Eurosport.
Primul set a fost câștigat de Vondrousova cu 6-3, moment în care Badosa a cerut asistență medicală. După câteva consultații, sportiva din Spania în vârstă de 23 de ani a plecat de pe teren într-un scaun cu rotile și având pe cap un prosop care s-o apere de soarele arzător.
„Am suferit din cauza căldurii, aşa cum aţi văzut cu toţii, şi nu m-am simţit în formă pentru a continua acest meci. Pe lângă presiunea competiţiei, ţinând cont cât de speciale sunt aceste zile, acestea sunt lucruri care se întâmplă în sport. A fost păcat să-mi închei participarea în acest fel”, a spus Paula Badosa.
Din cauza acestei probleme, ea a fost nevoită să se retragă şi din proba de dublu-mixt, în care făcea pereche cu Pablo Carreno Busta. Retragerea sportivei spaniole vine după ce atât sârbul Novak Djokovici, cât şi rusul Daniil Medvedev au criticat public programarea meciurilor la Tokyo 2020. Ambii jucători au spus că ar fi de preferat să înceapă meciurile mai târziu, seara, când condiţiile erau mai bune.