Joe Biden a schimbat cursa. În loc de Varşovia, a aterizat la Kiev (VIDEO)
A anunţat că va zbura în Polonia, dar a ajuns în Ucraina, într-o vizită surpriză. Joe Biden s-a întâlnit în această dimineaţă cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski. Este prima sa deplasare la Kiev ca președinte al SUA. Vizita liderului de la Casa Albă transmite un mesaj de forță, având în vedere că are loc cu doar câteva zile înainte să se împlinească un an de la invazia rusă. La scurt timp după ce s-a aflat de vizita lui Joe Biden la Kiev, sirenele de raid aerian au fost activate în toată țara.
La Kiev, cei doi şefi de stat au susţinut şi o conferinţăde presă. Joe Biden a rememorat momentele din urmă cu un an, când Volodimir Zelenski l-a informat că țara sa este invadată de Rusia.
„Acum un an avioanele Rusiei erau în aer, iar tancurile treceau granița. Lumea urma să se schimbe. V-am întrebat apoi ce se întâmplă acolo și cum pot să vă ajut. Mi-ați spus «adunați liderii lumii și cereți-le să susțină Ucraina». Ați spus că nu știați când vom putea să vorbim din nou. În acea noapte întunecată în urmă cu un an, lumea se pregătea pentru căderea Kievului, poate chiar la sfârșitul ucrainei. Acum, un an mai târziu, Kievul rezistă, Ucraina rezistă”, a declarat Joe Biden.
Joe Biden a anunțat, printr-un comunicat transmis de Casa Albă în timp de liderul american se află la Kiev, că SUA vor acorda Ucrainei un nou pachet de asistență militară și vor impune noi sancțiuni persoanelor și companiilor „care sprijină mașina de război a Rusiei”.
„Știu că veți trimite un pachet semnificativ de securitate pentru Ucraina. Este un semnal clar că încercările Rusiei de a ataca lumea liberă nu au nicio șansă. Ne îndreptpăm spre victorie. Am subliniat că avem o abordare comună privind perspectivele acestui război. Ne îndreptăm spre victorie. Am subliniat că avem o abordare comună privind perspectivele acestui război. Scopul nostru este să apărăm dreptul internațional. Reconstrucția și restabilirea justiției sunt, de asemenea, importante. Rusia va trebui să-și asume resposanbilutatea pentrâu agresiune și să plătească toate daunele”, a declarat, la rândul său, preşedintele Volodimir Zelenski.