Joe Biden ar putea deveni cel mai bâtrân preşedinte al SUA dacă va participa la alegerile prezidenţiale
Preşedintele Barack Obama i-a dat undă verde vicepreşedintelui său - în cazul în care Joe Biden va lua această decizie - să candideze în alegerile prezidenţiale americane prevăzute în 2016, au declarat luni surse pentru postul CBS News online, scrie gândul.info.
Obama consideră că alegerea lui Biden ca partener de cursă în 2008 a fost cea mai "inteligentă" decizie politică a sa, a declarat Josh Earnest, un purtător de cuvânt al Casei Albe.
"Cred că acest lucru vă poate ajuta să vă faceţi o idee despre părerea pe care o are preşedintele despre capacitatea vicepreşedintelui Biden de a deţine funcţia supremă", a subliniat el.
Însă nu este vorba despre o aprobare oficială. O eventuală candidatură a lui Biden l-ar putea jena pe preşedinte - având în vedere că fostul său secretar de Stat Hillary Clinton este favorita democraţilor, deja în cursă.
Dar Biden se gândeşte tot mai mult la o candidatură în contextul creşterii îngrijorării donatorilor şi unor lideri democraţi faţă de amplificarea scandalului cu privire la faptul că Clinton a folosit e-mailul privat în interes de serviciu.
În plus, Biden şi consilieri apropiaţi de-ai săi s-au întâlnit cu senatoarea Elizabeth Warren din Washington şi alţi susţinători din state aflate printre primele în care va avea loc scrutinul democrat. Ei cred că pot strânge 25-30 de milioane de dolari în următoarele şase luni, de la donatori importanţi care încă stau pe tuşă.
Potrivit unei analize CBC News, dintre cei aproape 770 de donatori importanţi ai lui Obama în 2012, doar o mică parte - aproximativ 50 - s-au angajat să strângă bani pentru Clinton.
Însă o eventuală candidatură a lui Biden va fi marcată de gafele sale. Un alt motiv împotriva unei candidaturi este faptul că el a mai candidat de două ori. Biden, în vârstă de 72 de ani, ar putea fi, de asemenea, cea mai în vârstă persoană aleasă vreodată preşedinte.