Joe Biden: Rusia nu are nimic altceva în afară de petrol şi arme nucleare. Cum a reacționat Kremlinul
Președintelui american Joe Biden a făcut marți o declarație, conform căreia Rusia nu are nimic altceva în afară de petrol şi arme nucleare.
„Putin conduce o economie care are arme nucleare şi zăcăminte de petrol şi nimic altceva. Nimic altceva. Economia lor este ..., ce ? A opta cea mai mică din lume acum. El ştie că are cu adevărat o problemă, ceea ce în opinia mea îl face chiar şi mai periculos”, a declarat preşedintele american în timpul unui discurs.
Mai mult, Biden a avertizat că, dacă Statele Unite vor ajunge în situaţia unui „război real”, aceasta ar putea fi rezultatul unui atac cibernetic semnificativ asupra SUA, el subliniind ceea ce Washingtonul vede ca fiind ameninţări în creştere din partea Rusiei şi a Chinei. Totodată, președintele american a susținut că serviciile secrete americane sunt superioare celor ruseşti.
Acest fapt i-a nemulțumit pe oficialii de la Kremlin. Potrivit acestora, liderul de la Casa Albă nu cunoaște suficient Rusia, având în vedere că afirmațiile sale sunt departe de realitate. Totodată, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, îl acuză pe Biden că a făcut aceste remarci doar ca să impresioneze, scrie Reuters.
„Să pretinzi că nu există nimic altceva în Rusia (în afară de petrol şi arme nucleare) este greşit. Aceasta arată cunoştinţe incorecte şi o neînţelegere a Rusiei moderne”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.