John Galliano la tribunal: Nu-mi amintesc ce am făcut. Am probleme cu memoria
Celebrul creator de modă John Galliano a declarat, în faţa unui tribunal din Paris, că nu-şi mai aminteşte despre incidentul din februarie, în urma căruia a fost acuzat de insulte cu caracter antisemit şi rasist. Designerul a spus că are probleme de memorie din cauza dependenţei de alcool, somnifere şi tranchilizante.
"Suntem mulţumiţi că John Galliano a fost în stare să se exprime, să-şi prezinte scuzele faţă de instanţă şi faţă de victime, să explice Curţii de ce a ajuns în această stare, adică dependent de alcool, somnifere, Valium. Un medic ne-a spus că toate acestea i-au provocat pierderi de memorie, delir şi halucinaţii", a declarat unul din avocaţii săi.
Celebrul designer a ţinut să menţioneze în faţa magistraţilor că întreaga sa viaţă a luptat cu prejudecăţile, intoleranţa şi discriminarea.
Amintim că John Galliano este acuzat că a făcut mai multe declaraţii antisemite şi rasiste la adresa unui cuplu într-un restaurant din Paris. După incident, fostul director de creaţie al Casei Dior a fost internat într-o clinică de dezintoxicare. Dacă va fi găsit vinovat, designerul riscă până la şase luni de închisoare şi o amendă în valoare de aproape 23.000 de euro. Verdictul urmează să fie dat pe 8 septembrie.