John Higgins a fost eliminat de la China Open din Beijing
Rezultate surpriză la snooker! Numărul 5 mondial, Shaun Murphy l-a învins pe liderul mondial, John Higgins, scor 5-2, calificându-se astfel în semifinalele China Open din Beijing, unde îl va întâlni pe tânărul Judd Trump.
La rândul său Trump, în vârstă de doar 21 de ani a obţinut o victorie categorică, 5-1 împotriva veteranului în vârstă de 40 de ani Peter Ebdon.
În vârstă de 35 de ani, liderul mondial în clasamentul jucătorilor de snooker a câştigat un prim frame echilibrat contra lui Murphy, numărul 5 mondial, însă scoţianul nu a reuşit să-şi impună jocul pentru a se distanţa de mai tânărul său challenger. Cu un break de 53 de puncte, Murphy a egalat în jocul următor la 1-1.
Pauza a părut să fie în avantajul lui Murphy, pentru că englezul a avut numai de profitat de pe urma lui Higgins, care a irosit, într-o manieră care nu-i este câtuşi de puţin caracteristică, toate şansele de a construi un break suficient de mare.
În semifinalele turneului de snooker, China Open, Shaun Murphy îl va întâlni pe compatriotul său Judd Trump care l-a învins pe veteranul Peter Ebdon, scor 5-1.
Ding Junhui şi Stephen Lee se vor întâlni şi ei în sferturile de finală de la Beijing, în timp ce Mark Selby va juca cu Ali Carter pentru celălalt loc în semifinale.